Trustpilot
Ce trebuie să știți despre înființarea unei companii in Marea Britanie - EuroWin Solutions

Ce trebuie să știți despre înființarea unei companii in Marea Britanie

Ce reprezintă mai exact LTD – Private Limited Company?

Private Limited Company, prescurtat LTD sau Private Company Limited by Shares reprezintă o societate înființată în baza legislației din Anglia și Țara Galilor.
Prin „limitată” se înțelege faptul că societatea are asociați, iar răspunderea acestora față de creditorii societății este limitată la aportul lor de capital inițial, și anume valoarea nominală a părților sociale și orice primă plătită pentru emiterea părților sociale ale societății. Bunurile private ale unui asociat sunt astfel protejate în cazul insolvenței societății, dar fondurile investite în societate vor fi pierdute.
Părțile sociale sunt emise iar directorii sunt numiți de către asociați (adeseori în companiile mici sunt aceleași persoane). Scopul acestui tip de societate este de a desfășura activități economice și de a face profit. Aceste profituri pot fi reinvestite în societate pentru a finanța dezvoltarea ulterioară sau distribuite între asociați ca dividende.

Cerințele minime pentru înființarea unei societăți de tip LTD sunt:

• Trebuie să fie numit cel puțin un director.

• Toți directorii trebuie să aibă cel puțin 16 ani.

• Compania trebuie să aibă o adresă de sediu social în Marea Britanie. Pentru companiile înregistrate în Scoția, adresa trebuie să fie în Scoția, pentru Irlanda de Nord, adresa trebuie să fie în Irlanda de Nord și, de asemenea, pentru companiile înregistrate în Anglia sau Țara Galilor, adresa înregistrată trebuie să fie în Anglia sau Țara Galilor.

• Numele companiei ales nu trebuie să fie exact identic sau prea asemănător cu orice alt nume de companie deținut în prezent în registrul de la Registrul Comerțului.

De ce să apelezi la o firmă de contabilitate din UK pentru servicii de înființare firmă?

EuroWin Solutions, companie înființată în urmă 9 ani în Londra, oferă servicii profesionale de contabilitate, înființare firme în Marea Britanie, consultanță fiscală și servicii de expertiză în domeniul imigrării pentru afaceri mici și mijlocii în Marea Britanie.
Experții fiscali autorizați Eurowin Solutions sunt specializați în următoarele domenii: sănătăte, I.T. și întreprinderi tehnologice, retail, transport, imobiliare și construcții. Am dezvoltat un sistem sigur si rapid pentru a asigura că noua ta afacere va fi înregistrată corect în registrul companiilor din Marea Britanie.

Despre Eurowin Solutions

În ziua de astăzi, majoritatea companiilor din UK sunt înființate electronic. EuroWin Solutions oferă servicii de înființare companii, astfel încât puteți avea propria firmă în termen de 24 de ore. Ne adaptăm serviciile la cerințele și așteptările dvs. și vă oferim cele mai bune soluții la cele mai avantajoase prețuri.
Fiecare client este important pentru noi. Astfel, garantăm servicii de calitate oferite de o echipă de experți fiscali profesioniști în Marea Britanie. Tarifele noastre avantajoase sunt stabilite cu fiecare client de la început. Vom colabora îndeaproape cu dumneavoastră pentru a ne asigura că primiți toate îndrumările necesare de la experții de la EuroWin Solutions.
După ce vom înțelege afacerea și circumstanțele în care vă aflați, vă vom oferi un preț fix, fără alte taxe în plus. Suntem instruiți în conformitate cu ultimele legislații HMRC și vă punem la dispoziție cele mai mai performante software-uri contabile pentru a avea o imagine clară asupra finanțelor afacerii voastre. Dacă aveți alte întrebări sau doriți să vă deschideți o companie de tip LTD în UK, contactați-ne!

Call Now Button